Curtea Domnească din Vaslui, cunoscută și sub denumirea colectivă Curțile Domnești din Vaslui, este o curte domnească ridicată în Vaslui de domnul Moldovei Ștefan al II-lea, fiul lui Alexandru cel Bun. Conform unei alte teorii, curtea ar fi fost clădită chiar de Alexandru cel Bun. În urma Bătăliei de la Vaslui, câștigata de Ștefan cel Mare, acesta a ctitorit Biserica „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” în apropierea curții domnești.

Vaslui a fost atestat documentar la 1423 într-un document intern emis de Alexandru cel Bun, dar cronicile externe îl pomenesc încă din a doua jumătate a veacului al XIV-lea. De altfel, târgul s-a dezvoltat de timpuriu fiind amplasat de-a lungul unor cunoscute rute comerciale, fiind alături de Bârlad un punct important de legătură între nordul Moldovei și cetățile de la Dunăre și Marea Neagră. În secolul al XV-lea orașul Vaslui atinsese un grad ridicat de urbanizare dovedit prin descoperiri arheologice (cahlele cu smalț verde care atestă sisteme avansate de încălzire, fragmente de pictură murală, obiecte de podoabă și vase de lux etc.)

Vasluiul devine reședință domnească în vremea lui Ștefan al II-lea, fiul lui Alexandru cel Bun, atunci când a fost ridicată o primă curte domnească în târgul medieval situat în Țara de Jos a Moldovei. Construcțiile vor cade pradă unui mare incendiu provocate de o invazie a tătarilor.

Curtea Domnească este reconstruită de Ștefan cel Mare care își stabilește în palatul cu loggie de aici reședința temporară. Cercetările arheologice au scos la lumină fundațiile acestui palat cu ziduri groase de 2 m și cu piloni de susținere a bolților de cărămidă ale pivniței. Palatul avea parter și etaj, la nivelul superior existând un balcon deschis; s-au descoperit fragmente de ancadramente cu tentă gotică provenind de la uși și ferestre, plăci pavimentare, cahle de lux, faianță persană, sticlă de Murano, ceramică smălțuită – toate arată existența unei reședințe potrivite rangului de conducător al Moldovei. Reședința voievodală este completată de construcții anexe dedicate slujitorilor, oștenilor, animalelor și proviziilor.

Ștefan cel Mare ctitorește la 1490 biserica „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” cu rol clar de paraclis al curții domnești. După epoca ștefaniană reședința domnească începe să se degradeze, ca numai după 150 de ani să fie părăsită întru totul.

Amenajările peisagistice din parc se întind pe aproape 10.000 de metri pătrați, spațiile verzi și parcelele cu flori aducând un plus de relaxare vizitatorului. S-au trasat alei noi pavate cu dale de piatră, s-au plantat arbori și arbuști, au fost așezate numeroase bănci de lemn, s-a creat un mic amfiteatru.

Situl arheologic „Curtea Domnească” este marcat printr-un zid semicircular prevăzut cu mici ferstre, central fiind schițată o poartă de acces. Lângă această construcție figurativă sunt poziționate mai multe fragmente de ancadramente, elemente decorative din piatră ori bucăți din pietre funerare.

Construcția patrulateră din piatră descoperită de arheologul Al. Andronic și identificată drept „Palatul Domnesc” , de fapt e vorba de pivnițe și fragmente de zid, au fost integrate într-o clădire nouă ce se înalță deasupra vestigiilor, înglobându-le. Am observat prin geamurile ușii încuiate bolțile din pivniță și amenajările incipiente ale unui spațiu expozițional.

Lângă clopotniță a fost realizat un spațiu destinat cimitirului (medieval sau nu), sunt câteva monumente așezate în acea curte de mici dimensiuni, iar la mică distanță este alt areal cu pivniță, zid de piatră și platformă pietruită .

Complexul aulic care a existat la Vaslui demonstrează importanța acestui târg în viața politică și economică a Moldovei. Amenajarea și valorificarea turistică a reședinței domnești din Vaslui constituie un atu pentru orașul moldav, un punct de atracție istorică, religioasă și culturală pentru vizitatori.