Bijuterie arhitecturală a Iașului, Palatul de Justiție și Administrație, construit între anii 1906-1925 după planurile arhitectului I.D. Berindey, s-a impus prin dimensiunile sale remarcabile, dar și prin elementele decorative specifice.

Turnul central al clădirii, care atinge 55 de metri înălțime, făcea ca Palatul să fie considerat în epocă cea mai înaltă clădire din oraș cu o amprentă la sol de 7330 mp și o suprafață desfășurată de 34.236, 35 m.

Astăzi, Palatul Culturii este sediul Complexului Muzeal Național „Moldova”, ce cuprinde Muzeul de Istorie a Moldovei (1916), Muzeul Etnografic al Moldovei (1943), Muzeul de Artă (1860), Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu” (1955), precum și Centrul de Conservare-Restaurare a Patrimoniului Cultural (1975). Până la începerea lucrărilor de renovare, în aripa de nord-est a palatului se afla sediul Bibliotecii Județene „Gheorghe Asachi” (1920).

În afara monumentalităţii și frumuseţii ei, clădirea se distingea prin instalaţii şi echipamentele tehnice moderne, achiziţionate din Germania, precum şi prin feroneria realizată de Casa Haug și de renumitele firme franceze Krieger, Mericier și Bagvès. Mobilierul Palatului de Justiţie, în stil neogotic, a fost proiectat şi realizat în celebrele ateliere Albert Goumain din Paris şi de către firma Mappel din Anglia. 

Edificiul se deschide printr-un hol generos – Holul de onoare, conceput în stil neogotic, spaţiu care se finalizează cu o boltă în ogivă decorată cu vitralii. Decorațiunile spatiului au fost concepute în două etape diferite: epoca de început, până în anul 1914, numită epoca lui Carol I (1866-1914), și epoca lui Ferdinand I (1914-1927), diferențiate prin stilul în care acestea au fost realizate. 

Epoca lui Carol este preponderent neoclasică, epoca lui Ferdinand este predominant barocă, îmbinată cu Art Nouveau. Este cunoscută implicarea reginei Maria, o mare iubitoare de Art Nouveau, în cea de a doua etapă, în Sala Voievozilor găsindu-se și monograma acesteia.

În prima perioadă de edificare, stilul folosit a fost sobru și sever, în a doua etapă ornamentele s-au multiplicat, iar elementele decorative au fost marcate puternic de baroc: capitelurile compozite, console în acoladă decorate cu elemente florale și vegetale sau console simple și elegante neoclasice, frize decorative cu elemente vegetale, florale sau zoomorfe și multe scuturi heraldice, multe cu semnificație istorică heraldică, multe doar decorative.

Sala Voievozilor

Scările monumentale simetrice sunt construite din marmură de Carrara, iar parapetul este realizat din baluştri în acoladă, decoraţi cu acvile cu scut, ce simbolizează deschiderea de drumuri. Marmura este albă, cu o venatură discretă, podestele sunt realizate din mozaic în model cu dale de şah, identice ca mărime cu cele de la etajul I, însă diferite la culoare (alb şi roz prăfuit). Dalele albe sunt realizate din marmură, cele colorate din stuco-marmură.

Sala „Henri Coandă”

Intrarea în sala „Henri Coandă” este străjuită de două socluri rămase astăzi fără busturile inițiale. Acestea păstrează încă inscripționate numele foștilor miniștri de justiție Matei B. Cantacuzino (1855-1926) şi Gheorghe Mârzescu (1834-1901). Cele două busturi erau puse în valoare de fundaluri fastuoase, realizate din „mozaic bizantin”.

 

Ceasornicul

Dincolo de arhitectură, ceasornicul din turnul Palatului Culturii a contribuit în mod deosebit la faima clădirii. Acesta moștenea amintirea orologiului instalat în turnul portii Curții Domnești la 1728 și care a dat, multă vreme, ritmurile orașului. Instalarea unui orologiu cu carillon este în sine o opțiune romantică. 

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași​

Primul Război Mondial și anii grei ce au urmat au amânat realizarea finisajelor, pentru mai mulți ani, făcând ca inaugurarea oficială să aibă loc abia la 11 octombrie 1925, în prezența familiei regale, regele Ferdinand și regina Maria. 

 

De-a lungul timpului, în zona respectivă a orașului s-a dezvoltat ansamblul curții domnești (atestată documentar începând cu 1434). În 1804 - 1806, prințul Alexandru Moruzi a construit un impunător palat domnesc, în stil neoclasic (arhitect Johan Freywald). Afectat de incendii, palatul avea să fie refăcut de prințul Mihail Sturdza, în 1841 - 1843 (arhitect Nicolae Singurov). După Unirea de la 1859 și mutarea capitalei la București (1862), clădirea devine palat administrativ. Un incendiu din 1880 afectează din nou clădirea, aceasta fiind refăcută între 1880-1883. La începutul secolului al XX-lea se ia decizia refacerii în stil nou a întregului palat după un plan care prevede și mărirea suprafeței prin adăugarea de corpuri noi, în scopul creșterii funcționalității clădirii. Primele lucrări ce presupun demantelarea vechiului palat au loc în 1906.[1][2]

Lucrările de reconstruire și extindere au început în 1907, păstrându-se din vechiul palat principalele temelii, parterul și o parte din zidurile etajului. Noul edificiu a fost realizat în stilul neogotic, după planurile arhitectului Ion D. Berindey, ajutat de arhitecții Filip Xenopol și Grigore Cerchez. Întreruptă în timpul Primului Război Mondial, construcția palatului s-a prelungit pe durata a două decenii. Edificiul, finalizat pe 11 octombrie 1925, a fost inaugurat în anul 1926 de către regele Ferdinand al României.

Stilul palatului este neogotic, cu detalii ornamentale, cu elemente heraldice în exterior. Aripile cu ieșindurile semicirculare au fost retrase și împodobite la fronton cu statui de arcași ce stau de strajă, iar pe laterale s-au construit două intrări sub forma unor turnuri boltite. Intrarea în palat se face printr-un turn donjon mare, cu creneluri și firide dominate de o acvilă cu aripile desfăcute.

Până în 1955, aici a fost sediul Tribunalului Județean, dotat cu mobilier confecționat la „Casa Maple” din Londra. Afectat de cutremurul din 1940, Palatul a slujit în timpul celui de-al doilea război mondial drept cazarmă a trupelor germane și ulterior, sovietice. Începând din anul 1975, planșeul de lemn al ultimului etaj a fost înlocuit cu unul de ciment, turnat în plase de oțel, lucrare parțial terminată în martie 1977, când a avut loc cutremurul cel mare. Ca o cheie de boltă, noul planșeu a susținut monumentul, fiind afectate în schimb, planșeele de la etajul I, zidăria, ornamentele și stucaturile.

Complexul Național Muzeal „Moldova” Iași care cuprinde patru muzee de talie națională: Muzeul de Istorie a Moldovei, Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu”, Muzeul Etnografic al Moldovei, Muzeul de Artă, și Centrul de Cercetare şi Conservare-Restaurare a Patrimoniului Cultural.

Situat la parterul Palatului Culturii, in aripa vestica, MUZEUL DE ISTORIE A MOLDOVEI este continuatorul Muzeului de Antichitati, infiintat de Orest Tafrali, in 1916 si, prin cele patru sectii ale sale – preistorie si istorie veche, istorie medievala, istorie moderna si istorie contemporana – prezinta principalele aspecte ale dezvoltarii comunitatilor umane care au trait in spatiul est-carpatic, din paleolitic pana la cel de-al Doilea Razboi Mondial.

Tot la parterul Palatului, dar in aripa estica, este MUZEUL STIINTEI SI TEHNICII „STEFAN PROCOPIU”, denumit astfel drept omagiu adus marelui savant iesean. Muzeul, al carui prim nucleu s-a constituit inca din 1955, include acum sectiile: energetica, inregistrarea si redarea sunetului, telecomunicatii, mineralogie – cristalografie. Progresele rapide ale tehnologiei informationale au determinat formarea unei colectii de computere, constituind o noua sectie.

La etaj, sunt galeriile de arta europeana si romaneasca ale MUZEULUI DE ARTA. Acesta este continuatorul celei mai vechi pinacoteci din tara, existenta pe langa prima universitate moderna romaneasca din 1860, cu un inventar incluzand donatii ale lui Gheorghe Asachi, Scarlat Varnav, Costache Dasiade, Alecu Donici, Vasile Alexandrescu Urechia, substantial imbogatit de colectia lui Costache Negri, devenita proprietate a muzeului, gratie unui gest similar, din 1874.

MUZEUL ETNOGRAFIC AL MOLDOVEI, marturie a civilizatiei traditionale, a fost infiintat in 1943 si expune obiecte a caror vechime depaseste in multe cazuri 100 de ani. In spatiul de vizitare, situat in aripa vestica a Palatului Culturii, la etajele I si al II-lea, sunt prezentate: ocupatii traditionale principale – agricultura, viticultura si cresterea animalelor si ocupatii traditionale secundare – pescuitul, vanatoarea, albinaritul; instalatii taranesti, olaritul, prelucrarea lemnului, interioare traditionale, colectii de masti, tesaturi si costume populare.

In fata Palatului Culturii se afla statuia ecvestra a lui Stefan cel Mare, realizata la Paris, de catre Emmanuel Fremiet, conform schitelor lui Gheorghe Asachi. In 1883, la dezvelirea statuii, Mihai Eminescu a scris celebra „Doina” („De la Nistru pan’ la Tisa/Tot romanul plansu-mi-s-a […]”). Cu aceeasi ocazie, Regele Carol I a daruit doua tunuri „Krupp”, care flancheaza si astazi statuia marelui domnitor. Tunurile erau trofee din Razboiul de Independenta, cucerite de Regimentul de dorobanti din Copou (una din cele sapte coline ale Iasului).