Mănăstirea Hirova, cu hramul "Sf. Cuv. Simeon Stîlpnicul" este situată pe teritoriul satului Neculăieuca, la o distanţă de 60 km de oraşul Chișinău.

Mănăstirea a fost întemeiată ca mănăstire de călugăriţe în anul 1805, de mitropolitul Moldovei Veniamin Costache, pe locul unui schit de călugări părăsit, ce ar fi ars în 1803. Aici sosesc călugărițe de la schitul Hîrtop, care construiesc o biserică de lemn cu hramul Marelui Ierarh Nicolae. În 1836 în locul bisericii de lemn a fost zidită actuala biserică (de vară) din piatră. Printre ctitorii ei se număra și monahia Pelaghia, sora Mitropolitului Moldovei Gavriil Callimachi. Aceasta se află înmormântată în pridvorul bisericii.  În 1865 cu sprijinul lui Ioan Botezat a fost zidită şi biserica de iarnă, care astăzi nu funcţionează, aşteptînd să fie restaurată.

Înainte de a fi închisă, mănăstirea Hirova era una din cele mai bogate mănăstiri basarabene, atingând în special o frumoasă dezvoltare sub conducerea maicii starețe Tavifa ( Ursu), care a condus mănăstirea până în anul 1959. Obștea de maici era formată din peste 190 de maici și un preot călugăr duhovnic care oficia slujbele divine. În această perioadă mănăstirea deținea multe averi, terenuri, turme de animale (oi, vaci, cai, boi), trei beciuri, trapeză, etc. Mulți și-au găsit refugiu în mănăstire în timpul foametei organizate de către regimul sovietic ateu din anii 1947-1949.Întrucât și mănăstirea a fost afectată de această foamete, totuși aici era o situație mai bună în comparație cu starea grea din țară. În aceste condiții, multe tinere, începând cu vârsta de 12-13 ani, intrau în mănăstire. Înainte de a fi primite definitiv în mănăstire, tinerele făceau mai întâi trei ani de ascultare. 

Slujbele divine erau împodobite de vechile și frumoasele cântări bisericești interpretate de cele două strane pe mai multe voci: strana românească ( interpreta cântările bisericești în limba română) și strana rusească (interpreta cântările bisericești în limba rusă)

Mănăstirea a fost închisă de autorități în 1959, iar toate proprietăţile sale au fost confiscate. Maicilor li s-a propus să plece. Ele însă au rămas în căsuţele lor şi au început să lucreze în colhozul local, cîştigîndu-şi existenţa. Biserica de vara a devenit depozit, iar în cea de iarnă a fost deschis un Spital pentru copii cu devieri, iar apoi clădirea a fost folosită în scopuri gospodăreşti. Doar în anul 1990, mănăstirea a fost redeschisă, însă nu a primit vreun ajutor substanţial.

Mănăstirea Hirova a fost cândva un locaș mare, frumos şi bogat din Moldova. În perioada interbelică mănăstirea număra aproape 200 de călugăriţe. Mănăstirea Hirova se află la doar 5 km depărtare de mănăstirea Curchi, o mănăstire recent restaurată.

 Mănăstirea a fost redeschisă abia în 1990, inițial cu statut de parohie, avându-l ca duhovnic-administrator pe Protoiereul Mitrofor Teodor Cerescu. Stareță a fost numită egumena Iraida (Bârcă), care în noiembrie 2020 a împlinit 90 de ani de viață și 70 de ani trăiți în mănăstire.

În 2014, părintele Arhimandrit Irinarh Rusu a fost numit duhovnic-administrator al mănăstirii. Sub îndrumarea sa, au început lucrările de reconstrucție și restaurare a bisericii de iarnă cu hramul Sfântul Cuvios Simeon Stâlpnicul, singura biserică din Republica Moldova zidită în cinstea acestui sfânt. Biserica, construită din nuiele și lut în urmă cu aproximativ 150 de ani, fusese lăsată în ruină încă din perioada comunistă. De asemenea, s-au construit chilii necesare slujitorilor și maicilor mănăstirii.

Mănăstirea își serbează hramul pe 14 septembrie, în ziua prăznuirii Sfântului Cuvios Simeon Stâlpnicul, considerat inițiatorul stâlpniciei, o formă de asceză extremă în care monahii trăiau pe stâlpi înalți, în rugăciune și post. În această zi, mănăstirea devine un loc de pelerinaj, atrăgând credincioși din întreaga țară. În 2024, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, a oficiat Sfânta Liturghie cu ocazia hramului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.